Reţeaua Wi-Fi
O conexiune la reţeaua Wi-Fi vă permite să beneficiaţi de servicii de date pe dispozitivul dvs., dar spre deosebire de
utilizarea reţelei mobile, utilizarea reţelei Wi-Fi nu implică taxe suplimentare la planul de date.
Atunci când vă conectaţi la o reţea Wi-Fi, dispozitivul dvs. salvează informaţiile reţelei. Data următoare când dispozitivul se
va afla în raza de acţiune a unei reţele Wi-Fi salvate şi va avea Wi-Fi activat, va putea să se conecteze automat.
Dispozitivul dvs. poate fi conectat simultan la reţeaua mobilă şi la o reţea Wi-Fi. Pentru funcţiile de date de bază, cum ar fi
utilizarea Internetului sau descărcarea de aplicaţii, dispozitivul dvs. este conceput să încerce să utilizeze reţelele Wi-Fi
salvate înainte de a încerca să utilizeze reţeaua mobilă. Totuşi, reţineţi că păstrarea funcţiei Wi-Fi activate în permanenţă
poate determina descărcarea mai rapidă a bateriei.